În numele Domnului, nu mă lăsați la greu ???
Oameni buni, vă rog în genunchi, nu mă lăsați la greu. Fiți alături de mine. Chiar și cea mai mică donație îmi poate salva viața, îmi poate oferi șansa de a continua tratamentul, de a mă vindeca și de a mă întoarce acasă la puișorii mei dragi și atât de mici
Frica că nu voi putea merge mai departe, din cauza lipsei banilor, mă apasă enorm din punct de vedere moral . Am venit aici, la clinica Acibadem, cu gândul că voi face câteva investigații și voi începe radioterapia și chimioterapia, însă nu a fost să fie așa. Soarta a decis altfel – și a decis foarte nemilos și dureros
După doar câteva zile, a fost nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență, deoarece am avut o hemoragie foarte puternică .Puținii bani pe care îi strânsesem din donațiile oamenilor cu suflet mare i-am cheltuit în întregime pentru operație .Intervenția a avut loc, însă tumora nu a fost îndepărtată – ea continuă să crească în mine.
Acum sunt practic la zero, atât financiar, cât și moral, dar trebuie să merg mai departe și să fac 25 de ședințe de radioterapie și 5 cure de chimioterapie.Mi-e teamă că, dacă nu voi reuși să strâng suma necesară, tratamentul meu nu va continua, iar asta înseamnă că nu voi avea nicio șansă să mă tratez .
Платформата PavelAndreev има јасно дефинирани правила за исплата на донираните средства за медицински кампањи. Тие гарантираат дека сите средства ќе бидат наменски искористени за лекувањето и за придружните трошоци. Сите документи за кои е направено плаќање се видливи во секцијата Вести.
6 лесни начини да ја направите вашата донација – картичка, PayPal, ApplePay, GooglePay, Revolut, IBAN.
Во секцијата Вести ќе најдете информација од иницијаторите на кампањите.
PavelAndreev е најбезбедната платформа за организирање на твојата следна кампања.